Munca din secolul 21 este, în general, stresantă. Dacă vorbim în special despre munca de birou, aceasta presupune multă dedicare, implicare, atenție, timp și devotament. Este foarte solicitantă și îți suprasolicită cele mai importante funcții ale creierului. Din acest motiv, e foarte important ca, după orele de lucru, să existe o pauză.
Relaxarea după muncă are definiții diferite pentru fiecare dintre noi. Pentru unii, acest lucru se poate materializa într-o ieșire în oraș alături de prieteni, în timp ce alții își pot reîncărca bateriile pur și simplu stând în casă și dormind. Totul este relativ, din acest punct de vedere și nu este nimic neobișnuit în acest lucru.
Totuși, psihologii au câteva recomandări generale, despre modalitățile în care ar trebui să ne odihnim, după epuizantele orele de lucru petrecute la birou.
Iată despre ce este vorba:
- Odihna activă
Când ne gândim la odihnă, mulți dintre noi ne imaginăm că trebuie să stăm în casă și să dormim. Este complet greșit, spun psihologii. Odina poate fi și de natură activă, adică putem să ne relaxăm creierul și să ne îmbunătățim funcțiile acestuia, desfășurând activități plăcute și recreative.
Nu e neapărat nevoie să dormi sau să vegetezi pe canapea pentru a te odihni. Poți, de exemplu, să mergi la cinematograf sau să faci sport. În viziunea psihologilor, acestea sunt activități de odihnă activă, care te ajută să dobândești o stare psihică bună, fără să fie nevoie, neapărat, să dormi un anumit număr de ore, după terminarea programului de lucru.
- Folosește-te de aromaterapie
Beneficiile aromaterapiei asupra creierului uman sunt nenumărate. Aceste pot acționa chiar și ca un remediu pentru anumite afecțiuni, dar pot fi și un aliat ideal pentru a te ajuta în procesul de combatere a oboselii și stresului, acumulate din cauza serviciului obositor.
Dacă ești în căutarea unei astfel de soluții care să te ajute să te destinzi și să privești viața dintr-o perspectivă mai optimistă, poți să apelezi la aceste lămpi pentru aromaterapie de la Myricandles.ro, elementele perfecte atât pentru relaxare, cât și pentru decor.
- Nu munci peste program
Stabilirea unei linii clare între muncă și viața personală este esențială pentru o stare bună de spirit. De cele mai multe ori, persoanelor cărora le este dificil să gestioneze stresul din viața lor, le este foarte dificil să-și stabilească prioritățile și să stabilească clar timpul de lucru și timpul de relaxare.
Odată cu extinderea practicii de muncă la distanță, pe umerii angajaților apasă provocări tot mai mare dificultate în a delimita viața personală de activitatea profesională. Din nefericire, această incapacitate de organizare are efecte nocive asupra psihicului uman. Din aceste motive, psihologii recomandă oamenilor să facă eforturi mai mari în a stabili un echilibru între muncă și viața personală.
Prin urmare, relaxarea nu este atât de dificilă, dar nici atât de simplă pe cât ai crede. Trebuie, înainte de toate, să descoperi metoda care ție-ți priește și care dă cele mai bune rezultate în cazul tău și să nu eziți să profiți de ea la maximum, pentru că, fără odihnă mentală, nici rezultatele muncii tale nu vor fi strălucite.
Sursă foto: pexels.com