20 mai – Sfantul Talaleu, invocat la Sfantul Maslu

  Raluca Pascu
  20/05/2016
  Comentariile sunt închise pentru 20 mai – Sfantul Talaleu, invocat la Sfantul Maslu

3_sf-doctor-talaleuSfântul Talaleu († 284) a trăit în părţile Libanului şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, el s-a deprins şi cu meşteşugul doctoricesc al vindecării bolilor. Avea multă milostivire faţă de săraci, pe care îi cerceta la casele lor şi îi vindeca de toate bolile fără a primi bani, ci mulţumindu-se ca în loc de plată să-i aducă pe oameni la credinţă. Pe când se afla în cetatea Anazarve din Cilicia şi făcea acolo tămăduire după obicei, a ieşit poruncă de la împăratul Numerian (283-284) să fie omorâţi toţi creştinii. Sfântul Talaleu a fost prins de păgâni şi dus în faţa dregătorului Tiberian şi pentru că l-a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, l-au chinuit cumplit. Apoi, a fost dus în cetatea Egheia, unde dregătorul îl silea să se închine idolului Asclepie, pe care păgânii îl credeau vindecător de boli, dar sfântul l-a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu şi Doctor al tuturor. Pentru aceasta, a fost aruncat în mare, dar a ieşit de acolo nevătămat, purtând veşmânt alb luminat, încât cei de faţă s-au înspăimântat. Apoi a fost dat fiarelor sălbatice, dar nici acestea nu i-au făcut nimic. În cele din urmă, tiranul a poruncit ca Sfântului Talaleu să i se taie capul, primind astfel cununa muceniciei.20mai_sf.talaleu_talasie_lidia

Moastele Sfantului Talaleu sunt prezente in biserica Sfantul Agatonicu din Constantinopol. Mentionam ca Sfantul Talaleu este invocat atat in rugaciunile de la Sfantul Maslu, cat si in cele de la sfintirea apei.

Troparul Sfantului Mucenic Talaleu

Mucenicul Tau, Doamne Talaleu, intru nevointa sa, cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori a invins; zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Acest Sfânt a trăit în zilele împăratului Numerian (282-284) în părțile Libanului. Dorind să-și reverse cât mai mult dragostea față de semenii săi ce se aflau în mare nevoință, s-a îndeletnicit a învăța meșteșugul vindecării bolilor, ca să fie cât mai mult de folos oamenilor. Şi avea multă milostivire față de săraci, că îi căuta pe la casele lor și îi vindeca de toate bolile. Iar, pe lângă această faptă bună, mai avea și pe aceea că le dădea sănătate în dar, fără de arginți.
Şi s-a învrednicit și de daruri apostolești, propovăduind cu îndrăzneală pe Hristos, mulțumindu-se, în loc de plată, să-i aducă pe oameni la credință.

05-20-sf_talaleu
Deci, prin meșteșugul său, atrăgând pe mulți la dânsul, îi tămăduia îndată, atât de neputința trupului, cât și de cea a sufletului, învățându-i să se pocăiască și să-și îndrepteze viața lor. Şi umbla din loc în loc, în tot chipul nevoindu-se să întoarcă pe oameni de la păgâneasca cinstire a idolilor și să-i aducă la dreapta credință.
Deci, pe când el era în Edesa și făcea acolo tămăduire după obicei, a ieșit poruncă de la împăratul Numerian, să fie omorâți toți creștinii, ca să se stingă numele lui Hristos. Drept aceea, a fost prins Talaleu, pe care ostașii l-au dus în fața dregătorului Teodor. Şi mărturisind el cu îndrăzneală pe Hristos, mai întâi l-au bătut și au poruncit să-i găurească gleznele. Şi, spânzurându-l de un stâlp i-au făcut trupul, tot, numai o rană, brăzdându-l cu unghii de fier și cu foc, dar n-au putut să-l clintească din credința în Hristos. Dimpotrivă, el le primea pe toate cu mare bărbăție, simțind că avea cu dânsul pe Hristos care-i ușura patimile.

119271_sfantul_taleleu
Şi tiranul, văzând că în nici un fel nu a putut să-l înduplece pe Sfânt, a hotărât moartea lui și l-a osândit, mai întâi, să fie aruncat la fiare, care lângă el s-au îmblânzit ca mieii, lăsându-l nevătămat. Aceasta văzând, dregătorul a poruncit să li se taie capetele, Sfântului Talaleu și la doi ostași, Alexandru și Asterie, care, prin el, au crezut în Hristos.
Şi s-au petrecut acestea în Edesa Egeii, la 20 mai, când în fiecare an, li se face pomenirea Dumnezeului nostru slavă!


About