Ghidul complet al legii antifumat! Amenzile sunt usturatoare!

  Raluca Pascu
  17/03/2016
  Comentariile sunt închise pentru Ghidul complet al legii antifumat! Amenzile sunt usturatoare!

tigara_fumat_1024x808_12549900Guvernul a publicat un ghid pentru conformarea la lege si prevenirea situatiilor in care sa fim sanctionati. De joi, 17 martie, administratorii au obligatia de a elabora si de a pune in aplicare regulamente interne prin care se interzice fumatul in spatiile inchise din respectivele spatii. Totodata, trebuie sa marcheze spatiile mentionate cu indicatoare cu mesajul „Fumatul interzis” si cu simbolul international, respectiv tigareta barata de o linie transversala.

Potrivit Legii nr. 15/2016 pentru prevenirea si combaterea consumului produselor din tutun, explicate in ghidul Guvernului, „se interzice fumatul in toate spatiile publice inchise, spatiile inchise de la locul de munca, mijloacele de transport in comun, locurile de joaca pentru copii. Se interzice complet fumatul in unitatile sanitare, de invatamant, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului, de stat si private”.

Spatiul public inchis reprezinta orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

image-2016-03-16-20870473-0-infografic

Unde NU se mai fumeaza

Conform Ghidului de la Guvern, nu se va mai fuma:

  • spatiile inchise din toate locurile de munca:

– halele industriale, spatiile de depozitare, birourile si camerele, salile de sedinta, salile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele inchise, etc;
– institutiile publice centrale si locale;
– unitati comerciale: magazine, expozitii/ targuri in spatiu inchis, centre comerciale, piete inchise, etc;
– restaurante, baruri, cafenele, terase inchise, unitati de cazare, cluburi – inclusiv cele cu acces restrictionat, cazinouri, sali polivalente, etc;
– unitati cultural-artistice, sportive, recreative;

  • toate mijloacele de transport in comun (unde nu se va mai putea folosi nici tigareta electronica), autogari, gari, aeroporturi, peroane si refugii inchise, taxiuri, masina de serviciu, ambulanta, inclusiv in cabina soferului, vatmanului, mecanicului de tren, etc;

  • toate spatiile din unitatile de invatamant, medico-sanitare si de protectie a copilului, inclusiv in curtea unitatilor;

  • locurile de joaca pentru copii, indiferent daca sunt amplasate in interior sau exterior;

  • spatiile comune din cladirile de locuinte: holuri, lift etc.

Persoanele juridice – amenzi pana la15.000 de lei

Potrivit legii, vor fi sanctionati:

  • Persoanele fizice care fumeaza in spatiile in care fumatul este interzis: amenda contraventionala de la 100 la 500 de lei;

  • Persoanele juridice care administreaza spatiile in care fumatul este interzis: amenda contraventionala de 000 lei (prima abatere), amenda contraventionala de 10.000 lei si suspendarea activitatii pana la remedierea situatiei (a doua abatere), amenda contraventionala de 15.000 lei si inchiderea unitatii la urmatoarea abatere.

Sanctiunile vor fi aplicate:

  • de catre reprezentantii Politiei Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Politia Romana, Jandarmeria, IGSU, Politia de Frontiera), atunci cand angajatii sau/si cetatenii fumeaza intr-un spatiu in care fumatul este interzis;

  • de catre inspectorii de munca din cadrul ITM-urilor, in cazul in care acestia constata ca sunt incalcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si/sau daca in regulamentul intern nu sunt cuprinse prevederi referitoare la raspunderea disciplinara a salariatilor pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Angajatorii isi pot sanctiona angajatii astfel:

– avertismentul scris;
– retrogradarea din functie (cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea) pentru o durata de cel mult 60 de zile;
– reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;
– reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;
– desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Cu exceptia avertismentului scris, toate celelalte masuri disciplinare necesita efectuarea unei cercetari disciplinare inainte de a fi aplicate.

O persoana juridica poate fi sanctionata:

– de catre un reprezentant al Politiei Locale sau Ministerului Afacerilor Interne,atunci cand acesta constata, in cadrul unei actiuni de control, ca angajatii sau/ si cetatenii fumeaza intr-un spatiu in care fumatul este interzis, aflat in administrarea acesteia;

-de catre inspectorii de munca din cadrul ITM

VEZI Ghidul complet de aplicare a legii antifumat.


About