Iubirea de sine este probabil cel mai în vogă trend la ora actuală. Și nu degeaba, ci pentru că fericirea ta depinde în mod direct de felul în care te vezi și te respecți. Iată 15 semne cu ajutorul cărora îți poți da seama dacă te iubești cu adevărat sau nu.
Iubirea de sine se manifestă atunci când:
1. Ai grijă ce mănânci
Persoanele care se iubesc și se respectă cu adevărat sunt foarte atente la propria sănătate și, implicit, la nutriție. Ele își valorează propria viață și fac tot ce este posibil pentru a o prelungi și pentru a o trăi într-un mod cât mai sănătos.
2. Faci sport regulat
Cu toții știm cât de benefic este sportul pentru a arăta bine, dar mai ales pentru sănătate și putere. Dacă te iubești cu adevărat cu siguranță îți dorești ca articulațiile și inima ta să funcționeze în condiții optime cât mai mulți ani de acum înainte.
3. Pui bani deoparte
Iubirea de sine se traduce și prin optimism în privința viitorului. Iar atunci când ești entuziasmat în legătură cu propria viață începi să economisești pentru că știi că meriți efortul.
4. Nu ai nevoie de validarea celorlalți
Atunci când te iubești cu adevărat, ai încredere în propriile tale abilități. Îți cunoști calitățile, dar și limitările. Prin urmare nu ai nevoie de confirmarea ori validarea celor din jur, cu atât mai mult cu cât știi prea bine că nu poți mulțumi pe toată lumea.
5. Ești recunoscător
Ești recunoscător pentru tot ceea ce ai și pentru tot ceea ce ești. Te gândești constant la cât de norocos ești că ai trăit experiențele pe care le-ai trăit, alături de persoanele care te înconjoară.
6. Investești în tine
Nu te oprești din învățat pentru că știi că ai potențialul de a deveni un expert, indiferent de domeniu. Știi că întotdeauna există loc de mai bine și tocmai de aceea acorzi timp pasiunilor tale și te răsfeți atât cu lucruri materiale, cât și cu experiențe.
7. Te simți confortabil chiar și când ești singur
Unul dintre cele mai importante semne ale iubirii de sine este că te simți bine în propria ta companie. Spre deosebire de cei care nu se iubesc și prin urmare caută constant ceea ce le lipsește în alte persoane, tu chiar te bucuri de momentele de solitudine și știi cum să le folosești în mod util.
8. Nu simți nevoia de a fi într-o relație romantică
În strânsă legătură cu punctul 7 este și nevoia constantă de a fi într-o relație. Dacă sari din relație în relație și nu suporți să fii singur(ă), poate ar fi cazul să te întrebi dacă te iubești cu adevărat.
9. Renunți la relațiile toxice
Tocmai pentru că te iubești și respecți cu adevărat, ești capabil să renunți la lucrurile, situațiile și relațiile care îți fac rău. Știi deja că e mai bine să fii singur decât în compania cuiva care îți face rău, fie că este vorba de un iubit, un prieten, sau chiar și un membru al familiei.
10. Nu simți că ești victima circumstanțelor și a ghinionului
Fără excepție, fiecare dintre noi trece prin momente grele mai devreme sau mai târziu. Felul în care reacționăm în astfel de momente este de fapt cheia. O parte din a te iubi pe tine însuți o reprezintă siguranța că deții controlul asupra propriei tale vieți, ceea ce implică atât o responsabilitate, cât și o libertate supremă.
11. Nu ești gelos sau invidios
Atunci când ești cu adevărat recunoscător pentru ceea ce ai, nu te mai interesează ce au alții în plus sau în minus. Singura ta competiție ești tu însuți și ești atât de sigur pe tine încât îi ajuți și pe ceilalți să-și fructifice propria valoare.
12. Nu te lași condus de frică
Asta nu înseamnă că oamenii care se iubesc nu simt niciodată frica, ci doar că ei aleg în mod conștient să o depășească. Este normal să simți că ți-e frică atunci când îți ieși din zona de confort, dar dacă te cunoști cu adevărat și ai încredere în tine treci peste această senzație și mergi mai departe către obiectivul tău.
13. Accepți criticile în mod grațios
Când ești foarte sigur pe tine, nici o critică nu te doboară. Dacă persoana care te critică o face din răutate, ignori și treci mai departe; dacă o face ca să te ajute atunci analizezi părerea sa și dacă este nevoie iei măsuri.
14. Ești capabil să te autoironizezi
Una dintre cele mai frumoase calități ale persoanelor care se iubesc cu adevărat este că sunt capabile să râdă de propriile greșeli, în loc să devină frustrate sau complexate. Atunci când îți enunți defectele în gura mare, nimeni nu le mai poate folosi împotriva ta.
15. Ești un bun exemplu pentru copiii tăi
Cea mai mare dovadă a iubirii de sine ori a lipsei acesteia este felul în care îți tratezi copiii. Cu toții proiectăm asupra copiilor ceea ce simțim față de noi înșine. Un părinte care nu se iubește îi va reproșa propriile greșeli copilului încă dinainte ca acesta să le facă. Dar dacă te iubești cu adevărat, atunci ai încredere absolută și în copilul tău și faci tot posibilul pentru a-i fi un exemplu pozitiv.