TOP 10 alimente care au calorii negative

  ioana
  21/01/2016
  Comentariile sunt închise pentru TOP 10 alimente care au calorii negative

Atunci când vrei să slăbești, sau pur și simplu să te hrănești sănătos, este important să știi ce anume trebuie să introduci în alimentația ta. Din fericire există alimente care nu numai că îți vor satisface apetitul, dar au și calorii negative. 

image-05-large

Dacă te întrebi ce sunt alimentele care au calorii negative, explicația este simplă. Nu este vorba despre alimente care au zero calorii sau calorii în minus, căci așa ceva nu există. Există, în schimb, alimente pentru a căror digerare organismul consumă mai multe calorii decât primeşte. De exemplu, consumul caloric al unui măr este cu 150% mai mare decât numărul său efectiv de calorii.

Iată așadar care sunt alimentele care ard mai multe calorii decât conțin: 

1. Țelina 

alimente telina

Țelina este unul dintre cele mai recomandate alimente, și pe bună dreptate. Toate părțile acestei legume pot fi folosite, atât frunzele, cât și rădăcina și semințele. Motivul pentru care țelina este foarte benefică și în curele de slăbire este că aceasta conține extrem de puține calorii, întrucât are multă apă. Frunzele sale sunt perfecte pentru a te hrăni, atât timp cât nu le adaugi unt de arahide

2. Grepfrutul

grepfruit2

Grepfrutul este un fruct delicios, mai ales dacă îi cureți conștiincios coaja amăruie. Avantajul cel mai mare în a consuma grepfrut este că un fruct conține aproximativ 70 de calorii, iar corpul tău arde toate aceste calorii în timpul procesului de digestie.

3. Salata verde 

01-lettuce

Salata verde este un alt aliment foarte bogat în apă, dar și în cantitatea de fibre. Poți să o introduci în alimentația ta zilnică liniștit și în orice cantitate.

4. Pepenele roșu 

photolibrary_rf_photo_of_watermelon

Pepenele roșu este un aliment foarte bogat în apă care îți va da senzația de sațietate. Așadar are foarte puține calorii, iar corpul tău consumă chiar și mai multe calorii de atât pentru a-l digera. Bucură-te de el mai ales vara, când se găsește din plin în toate piețele și supermarketurile.

5. Castraveții 

alimente castraveti

Poți folosi castraveții în diverse rețete, în combinație cu alte alimente, dar ei sunt delicioși și pe cont propriu. Când ți-e poftă să ronțăi ceva în timp ce te uiți la un film, mai bine consumi câteva felii de castraveți. Astfel vei consuma mult mai puține calorii și vei slăbi mai repede. Poți să adaugi și piper sau sare pentru gust.

6. Dovleceii

zucchini-ym5607

Poți consuma dovleceii în foarte multe moduri, însă dacă vrei să slăbești cea mai potrivită variantă este să îi mănânci cruzi și proaspeți. Aceștia au în jur de 15 calorii per porție, iar corpul tău arde această cantitate singur, prin procesul de digestie.

7. Conopida 

cauliflower

Conopida este un aliment grozav pentru cei care vor să slăbească. Ea conține foarte puține calorii, însă multe vitamine și fibre. În plus, poate fi gătită în tot felul de moduri și combinații.

8. Caisele

leone's_apricot_chutney

În loc să mănânci o prăjitură sau un pachet de biscuiți, ar trebui să apelezi la fructe, și mai ales la caise. Acestea nu numai că sunt delicioase, dar au și foarte mulți nutrienți esențiali.

9. Ardeii

Peppers-770x328

Ardeii sunt indicați deoarece au calorii negative, dar au și rolul de a grăbi metabolismul și rata de ardere a caloriilor. Adăugă-i, așadar, în mâncare pentru un plus de savoare și sănătate.

10. Merele

Apples-in-your-diet

Merele sunt și gustoase, și sățioase. Mai mult decât atât, acestea au foarte puține calorii pe care oricum corpul tău le va arde în timpul digestiei. Înlocuiește desertul cu un măr sau două și vei vedea cu siguranță efectele în cel mai scurt timp.

 

 


About