Faimoasa publicație Playboy a anunțat în cadrul unui articol din New York Times că va schimba complet design-ul și audiența revistei.
Schimbarea de direcție anunțată de creatorii revistei se datorează schimbărilor din industrie. La trecerea în online, Playboy nu a avut la fel de mult succes precum alți jucători de pe piață. Astfel, nevoia de a mări audiența nu mai poate fi amânată.
Nudurile care au consacrat Playboy acum au devenit ceva comun.
Decizia a venit ca urmare a faptului că nudurile care au consacrat revista timp de 62 de ani, transformând-o într-o entitate culturală, se găsesc acum peste tot în online și chiar, de cele mai multe ori, în mod gratuit. În plus, fondatorii Playboy susțin că unicitatea și succesul publicației s-a datorat tocmai faptului că nu s-a rezumat la nuditate. De-a lungul timpului, Playboy a publicat interviuri grele, cu personalități precum Steve Jobs și Martin Luther King Jr.
Website-ul companiei a abordat deja o viziune mai ”cuminte” încă din 2010 și nu a mai publicat nici un nud de mai bine de un an. Această strategie a avut ca rezultat 16 milioane de vizitatori unici pe lună, de 4 ori mai mult decât înainte.
Dacă așa stau lucrurile la nivel central, se pare că în plan local direcția publicației rămâne axată pe nuduri. Iată cum arată în momentul de față Homepage-ul publicației: