1. Un psiholog din Ungaria a scris o carte despre cum să crești un geniu. El i-a prezentat ideea sa unei profesoare, iar ulterior aceștia s-au căsătorit. Toți cei trei copii ai lor au ajuns campioni la șah și toți au întrecut recorduri mondiale.
2. O fetiță din Etiopia în vârstă de 12 ani care a fost răpită de 7 bărbați, a fost găsită în compania a 3 lei care o păzeau, care se pare că au pus pe fugă atacatorii și au stat cu fetița până la sosirea poliției, fără să o rănească în vreun fel.
3. În 1963 un bărbat a dărâmat un perete al casei sale. În spatele acelui perete el a descoperit o cameră misterioasă care dădea într-un sistem de tuneluri. Bărbatul descoperise de fapt orașul secret subteran Derinkuyu din Turcia.
4. Un cântăreț pe nume James Sullivan a înregistrat în 1969 un album numit UFO (în traducere: OZN), care conținea versuri criptice despre cum va fi el răpit de extratereștri în deșert. Șase ani mai târziu, artistul a dispărut fără nici o urmă, iar mașina lui a fost găsită abandonată în deșert.
5. Actrița Carrey Mulligan și cântărețul Marcus Mumford erau prieteni de corespondență în copilărie, după care au pierdut legătura. Fiecare dintre ei a ajuns faimos pe cont propriu și li s-a făcut cunoștință ca și adulți. Cei doi s-au îndrăgostit, iar acum sunt căsătoriți.
6. În serialul The Big Bang Theory, Sheldon poartă tricouri cu Flash. Iar în The Flash, Cisco poartă tricouri cu glume din The Big Bang Theory.
7. Un tigru, un leu și un pui de urs au fost găsiți în pivnița unui traficant de droguri. Ei au fost mutați la Sanctuarul Arca lui Noe și au trăit împreună toată viața, ca cei mai buni prieteni.
8. Enzo Ferrari i-a spus unui om: ”Poate că știi să conduci un tractor, dar nu vei fi niciodată capabil să conduci un Ferrari.” Bărbatul s-a enervat atât de tare încât și-a jurat că va construi mașina perfectă. Numele lui este Ferrucio Lamborghini.
9. Violet Jassop, o infirmieră pe vas, a lucrat pe toate cele trei nave – Titanic, Britannic și Olympic. În timp ce era la bord, Olympic s-a lovit de o navă de război și aproape că s-a scufundat, Titanic a lovit un aisberg și s-a scufundat, iar Britannic a lovit o mină subacvatică și s-a scufundat. Violet a supraviețuit în toate cele 3 cazuri.
10. Un bărbat de 42 de ani din Rusia a fost brutal atacat de un urs, însă a scăpat în momentul în care soneria lui de la telefon, setată de nepoata sa, și anume melodia lui Justin Bieber – Baby, a început să cânte, ursul fugind înapoi în pădure.
11. În 1996 o femelă gorilă pe nume Binti Jua a salvat viața unui băiețel de 3 ani care a căzut în cușca gorilelor, ducându-l în brațe la poartă și râcnind la orice gorilă care se apropia.
12. O secretară i-a spus lui Steve Jobs că a întârziat la muncă pentru că nu i-a pornit mașina, iar el i-a dat cheile unui Jaguar și i-a spus: ”Poftim. Nu mai întârzia.”